Potrivit unui document elaborat de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, există anumite criterii pentru inițierea testării pentru SARS-CoV-2.
Presa străină scrie despre o nouă abordare a vaccinului împotriva HIV, care pare a fi promițătoare, în primul studiu clinic realizat pe oameni în acest sens.
Hipoglicemia este un sindrom clinic reprezentat de scăderea glicemiei sub un anumit nivel, ceea ce poate determina apariţia semnelor și simptomelor adrenergice și/sau neuroglicopenice.
Recent a avut loc inaugurarea primului și singurului centru de testare COVID-19 dintr-un aeroport din România.
Ministerul Sănătății propune ca farmaciile comunitare și oficinile comunitare rurale să poată desfășura activități de testare rapidă antigenică pentru diagnosticarea SARS-CoV-2.
Circulaţia variantei britanice a SARS-CoV-2 a fost demonstrată deja pentru 71,4% din judeţe şi există o probabilitate mare să fi cuprins deja întreg teritoriul României, arată Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).
Tudor Ciuhodaru, medic în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Nicolae Oblu” din Iași, spune că testarea COVID extinsă gratuită a populației este singura opțiune sănătoasă pentru a reveni cât mai rapid la viața de dinainte de pandemie.
Studiile ultimilor ani au oferit informaţii noi privind opţiunile terapeutice și modalităţile de asociere a acestora.
Una dintre provocări a fost reorganizarea circuitelor, astfel încât să poată fi tratate și găzduite atât cazurile și suspiciunile de COVID-19, dar și cele non-COVID.
Testele rapide existente „la liber” pe internet, unele cu aprobare de conformitate, dar altele fără, au devenit preferatele românilor.
Acesta este primul test pentru depistarea COVID-19 care se eliberează fără prescripție medicală.
După nici două săptămâni de la începerea vaccinării anti-COVID, Israelul raporta inocularea a peste un milion de locuitori, cea mai rapidă rată din lume.
Măsura de testare extinsă anti-COVID a elevilor va ajuta la redeschiderea școlilor în siguranță, anunță BBC.
Autoritățile europene vor adopta măsuri care vor permite statelor membre să scutească spitalele, medicii și persoanele fizice din UE de taxa pe valoarea adăugată când achiziționează vaccinuri anti-COVID-19 și kituri de testare.
Organizația Mondială a Sănătății a publicat noi detalii referitoare la apartenența la GDG sau Guidelines Development Group pentru dezvoltarea unor noi recomandări și măsuri cu privire la autotestarea pentru hepatita C în anul 2021.
Cum au schimbat terapiile moderne calitatea vieţii persoanelor cu HIV, după 30 de ani de luptă cu virusul.
Organizația Mondială a Sănătății și Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor trag un semnal de alarmă și spun că trebuie îmbunătățit gradul de testare pentru HIV în Europa.
Recent a fost lansat primul kit ELISA pentru detecția anticorpilor SARS-CoV-2 IgG, care este dezvoltat integral în țara noastră.
Agenţia Federală pentru Hrană şi Medicamente a Statelor Unite ale Americii a aprobat pentru utilizare de urgenţă primul test pentru COVID-19 care poate fi efectuat în întregime acasă.
Pentru prima dată de la izbucnirea epidemiei de COVID-19, Africa ar putea fi ajutată să își redefinească testarea rapidă pentru virusul SARS-CoV-2.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe